Mai sunt câteva ore până la marea sărbătoare a Nașterii Domnului, iar înainte de a vă gândi la daruri și la petreceri, Moș Crăciun vă roagă să nu uitați să vă îndreptați inima și către Mântuitorul Iisus Hristos.
Despre acest subiect, dar și despre felul în care Biserica l-a primit pe Moș Crăciun ca pe un reprezentant al binelui, nu ca pe o amenințare, au vorbit deschis starețul Mânăstirii Petru Vodă din județul Neamț, Arhimandrit Hariton Negrea, și însuși Moș Crăciun.
Întâlnirea s-a intitulat „Moș Crăciun, de la legendă la spirit al credinței” și a avut loc în Satul lui Moș Crăciun, la Negrești, în județul Neamț, chiar în casa celui mult așteptat să aducă daruri în noaptea de Ajun.
„Vestea pe care o aduce Moș Crăciun este minunea Nașterii de la Betleem. (…) Văzându-l pe Moș Crăciun vedem omul, darul, lumina, înțelepciunea.”, povestește Arhim. Hariton Negrea.
Întrebat dacă l-a încurcat vreodată Moș Crăciun în activitatea pastorală, Preacuviosul Părinte Stareț a răspuns că nu a simțit niciodată ceva iritant în acest sens, ba dimpotrivă: „Moș Crăciun ar vrea să spună ceva despre Tatăl, Tatăl care în iconografia noastră apare ca un bătrân, cel vechi de timp, cel care are barba albă și lungă și care privește cu atâta blândețe către fiii Lui, mai mici sau mai mari, care sunt atât de nuanțați pentru că sentimentele de la un om la altul sunt diferite. Dar acestea aduc unitatea, și unitatea o produce iubirea”
La întâlnire au participat mai mulți preoți din județul Neamț, dar și familii de creștini care au ascultat cu bucurie învățăturile primite.
Întregul dialog îl puteți urmări chiar aici. Vizionare plăcută și sărbători cu bine, prieteni!
0 Comentarii